vineri, 26 februarie 2016

Flori de toamna

4 flori superbe care dau grădinii tale un aspect fermecător … toamna
http://www.123flori.ro/flori-preferate/

Dalia este o altă floare de toamnă spectaculoasă,  atât prin colorit, cât şi prin dimensiune. Cuprinde 15 specii cu dimensiuni de până la 2 metri. Daliile se dezvoltă puternic pe timpul primăverii și verii pentru a izbucni toamna într-o paletă de culori superbe care îți vor împodobi grădina. Florile mari şi bogate sunt înnobilate de culori precum alb, roz, violet, portocaliu, galben, grena, etc. Dalia este o plantă iubitoare de soare, prin urmare va trebui să o ferim de locurile umbroase, cu vânt puternic. Se recomandă a fi udate destul de des, zilnic dacă este posibil, iar solul are nevoie de humus. Este o adevărată regină a grădinilor de toamnă. Despre dalie am mai scris aici.


Crizantema este floarea de aur a toamnei. Este stăpâna de necontestat a grădinilor în sezonul de toamnă. Crizantema este o alegere minunată pentru această perioadă a anului, având în vedere că rămâne înflorită până toamna târziu, îmbogățindu-ți spațiul din jurul casei. Această floare cuprinde peste 100 de specii care acoperă o mulțime de nuanțe. Ea se numără printre cele mai răspândite plante din țara noastră, fiind extrem de îndrăgită pentru că nu este pretențioasă în privința solului. Singurele lucruri la care trebuie să fii atentă sunt lumina puternică și înghesuiala din grădină. Ia în considerare că aerul trebuie să circule bine printre tufe, pentru a evita apariția unor dăunători.  Crizantema este una dintre florile poate cele mai rezistente la frig, ce înfloreşte până spre sfârşitul anului, înveselindu-ne în zilele mohorâte ce parcă ne fac să fim trişti.